Învăţământ


scoala

    Învăţământul  e reprezentat în satul Costuleni de o grădiniţă şi un liceu. Până a ajunge liceu, fosta şcoală medie Costuleni a trecut prin mai multe faze de dezvoltare. La început era foarte mică şi îşi avea sediu într-o casă particulară. Mai târziu a fost mutată în localul unei grădiniţei. Iniţial a fost o şcoală de 4 clase, apoi de 7clase. La scurt timp locatarii satului s-au putut bucura de o şcoală medie, unde copii puteau acumula noi cunoştinţe.
În prezent satul se mândreşte cu un liceu, numit Liceul Teoretic Costuleni, care poate găzdui peste 700 de elevi. La dispoziţia elevilor sunt cabinete didactice,  ateliere de muncă, sală de festivităţi, cantina, sala de sport şi terenul sportiv.
    În 2006 a absolvit a  40-a promoţie, în 2007 nu va fi nici o promoţie, iar în 2008 va fi prima promoţie a Liceului Teoretic Costuleni.
Ne mândrim când spunem Liceul Teoretic Costuleni - aceste cuvinte le pronunţăm de puţin timp, deoarece şcoala a obţinut titlul de liceu în anul 2006.

primul sunet

În 2006 elevii liceului au terminat cu note mari :
•     cu note de 10(zece) – au finisat 99 de elevi
•     cu note de 9(nouă) şi 10(zece) – au finisat  63 de elevi
•     cu note de 8(opt) , 9(nouă) şi 10(zece) – au finisat 85 de elevi

Am avut şi premianţi la olimpiada :
•     Bulat Adrian – fizică
•     Şecman Natalia - istoria
•     Chirinciuc Tatiana – educaţia tehnologică
•     Ţugulea Roman – artă plastică

0
Hartă site | Aşezarea geografică | Forum | Numere utile | Menţiuni Legale | Parteneri | Contact
© Copyright "Costuleni.com" 2007-2013 toate drepturile rezervate!